Untitled

E a nu știu câta oară când în paisprezece ani, Cristina își potrivește splendida rochie, croită și de astă dată la comandă, pe trupul ei sfidător trecerii timpului.  Ca de obicei, Damian îi cere sfatul în privința cravatei pentru a și-o potrivi la culoare cu rochia ei.

 

Cristina și Damian s-au cunoscut în facultate. Nu a fost dragoste chiar la prima vedere, însă un proiect mai amplu care îi solicita pe amândoi, i-a făcut să se cunoască cu mult mai bine. Aprecierea mutuală, înțelegerea care parcă venea de la sine, câteva momente, deloc puține, când amândoi se gândeau că parcă s-ar cunoaște dintr-o viață sau poate două, trei vieți anterioare, au fost urmate de complimente îndrăznețe, priviri calde și dulci și de o logodnă de trei ani.

Iată-i acum, într-un mariaj solid de paisprezeci ani, ce a atras  încă de la început, aprecieri și sprijin sincer din partea cunoscuților. Treptat, mariajul Cristinei cu Damian, a devenit un motiv de invidie pentru cei mai puțin norocoși, un exemplu pentru tinerii încă necăsătoriți și, în linii mari, viața lor era perfectă în ochii lumii.

E adevărat că atât Cristina cât și Damian erau cunoscuți pentru calmul, umorul lor fin și pentru tonicitatea lor.

Ambițiile profesionale le-au asigurat o viață lipsită de neajunsuri și încărcată de concedii revitalizante de unde se întoarceau îndrăgostiți ca în prima zi. Poate că e și normal ca oamenii mai puțin ocrotiți de soartă să se simtă stingheri și nefericiți în preajma fericirii lor. Chiar și dineurile atât de frecvente din viața lor atrăgeau uimirea și privirile piezișe a celor din jur.

De la o vreme însă, Cristina nu mai era atât de sigură de fericirea și împlinirea ei ca femeie și ca soție. Nu se simțea neglijată ori trădată, simțea doar că nu mai strălucește și inima ei nu mai bate ca la început. Invidia și complimentele celor din jur nu o măguleau nicidecum.

În momentele de singurătate, mai ales când Damian era plecat din Bistrița, se gândea: „Oare ce se întâmplă? De ce simt ceea ce simt? Mă simt iubită, am parte de toată atenția lui, nici măcar nu ne certăm. Dar ceva ce am avut până acum și de care poate nu eram conștientă, parcă se evaporă. Ce sa fie?”

Cu toate că Damian era mult mai solicitat profesional în comparație cu ea, își dădea seama că se întamplă ceva cu soția lui, că e mai tăcută, nu-l mai tachinează și nu se mai alintă, nu se mai entuziasmează atunci când vine vorba de un concediu chiar și neplanificat și de multe ori o surprinde uitându-se în gol. Spera doar să fie o etapă trecătoare, se calma la gândul că toate mariajele mai au parte și de perioade anoste.

Se bucura că trebuie să participe la dineu la Metropolis în seara asta, știa cât de mult adoră Cristina să se aranjeze, să discute cu invitații și să danseze.

Ca de obicei, se așează pe scaunul ei confortabil, în fața oglinzii și cu mișcări precise și delicate, își finisează machiajul, continuând cu fixarea cocului în agrafe sclipitoare. Un pic de parfum înainte să plece din casă și iată-i ajunși la dineu.

La Metropolis, lume multă, doamne aranjate, domni cu cămăși noi și subiecte de conversație gândite de acasă. Muzică plăcută.

Cristina se alătură doamnelor, iar Damian se pierde prin mulțime, încercând să bea neacompaniat două degete de whiskey. Reușește să se bucure doar de câteva minute de respiro până când devine înconjurat de colegi, prieteni și parteneri de muncă. Discuțiile avansează, replicile se țin lanț, râsetele acoperă până și muzica, iar Cristina este ademenitoare, zâmbește, arată incredibil.

Distanța dintre doi afaceriști din fața lui Damian servește drept punct de supravegehere și acum el are ocazia să o privească cum nu a mai privit-o demult…

Se surprinde minunându-se de eleganța ei, de chipul de porțelan ce se opune  ridurilor și cearcănelor, de armonia formelor ei. Se îndrăgostește din nou de zâmbetul ei, îi este familiar acel tic al ei de a-și lăsa capul ușor pe spate când râde, îi bate inima parcă prea tare când o vede înconjurată de bărbați arătoși care râd la glumele ei și nu o scapă din priviri.

Oricum, Damian nu acordase nicio atenție discuției cu partenerii săi și impulsionat de muzica senzuală, se îndreaptă hotărât spre Cristina – femeia asta atît de superbă, jumătatea lui mai bună, și-o invită la dans, sărutându-i buzele cărnoase, plimbându-și degetele pe spatele ei gol și fin.

Poate că de atât a fost nevoie. De un dineu, o rochie elegantă, o discuție profesională plicticoasă, câțiva pași hotărâți și un dans pasional menit să le dezmorțească dragostea.

Iar povestea lor continuă și acum… printr-o bijuterie ce-i leagă. Aceasta poartă miracolul iubirii, poartă povestea scrisă, dar și pe cea nescrisă, din sufletele lor…

Safirelli

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *